21:13 Dacia surclasata de Skoda | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Dacia trece pe locul 2 in Trophee Andros. Trophee Andros a ajuns la cea
de-a doua etapă, în Andorra, una în care rivalitatea dintre Skoda şi
Dacia respectiv Dayraut şi Alain Prost a dat câştig de cauză primilor.
Încă din calificări, Jean-Phillipe Dayraut s-a remarcat în favorit dominând toate sesiunile şi pornind confortabil de pe prima poziţie în cursă. În calificări Alain Prost a reuşit al treilea timp, la distanţă mică în spate lui Franck Lagorce, dar a plecat în în seria a doua din spatele rivalului Dayraut. Fără balast şi din pole position, francezul de la Skoda a mers exact şi s-a distanţat în fruntea plutonului încă din start, menţinându-şi poziţia până la final. Alain Prost a trebuit să facă faţă atacurilor lui Bertrand Balas pe Toyota Auris şi Jean-Baptiste Dubourg pe Renault Clio III. În turul cu numărul şase Balas a fost foarte aproape să îi ia faţa lui Prost, dar "Profesorul" a închis bine şi a rămas pe poziţie. În final Prost a trecut linia de sosire cu timpul 06m42,624s. Ecartul faţă de Dayraut a fost destul de mare, pilotul Skoda reuşind să ajungă la linia de final cu aproape 4 secunde în faţa titratului pilot Dacia.
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Total comments: 0 | |